piatradesus

Anulare și rambursare

Ultima actualizare: 28.10.2026

1. Anularea comenzii în 14 zile

O comandă poate fi anulată în 14 zile de la data cumpărării, fără invocarea unui motiv și fără costuri, cu condiția ca niciunul dintre biletele comenzii să nu fi fost folosit.

Anularea se face pentru întreaga comandă. După data înscrisă pe bilete, comanda nu mai poate fi anulată; o cerere transmisă în termen se soluționează însă chiar dacă rambursarea are loc după această dată.

Această posibilitate corespunde dreptului de retragere prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014, iar pagina „Anulează comanda aici” este modalitatea online de exercitare a acestui drept, prevăzută la art. 11¹ din aceeași ordonanță. Termenul este respectat dacă cererea este transmisă înainte de împlinirea celor 14 zile.

2. Transmiterea cererii

Online, din pagina Anulează comanda aici, accesibilă din subsolul fiecărei pagini a site-ului și din e-mailul cu biletele. Se completează numele, adresa de e-mail folosită la comandă și codul comenzii, se verifică datele și se transmite cererea. Confirmarea primirii, cu data și ora transmiterii, este trimisă imediat pe e-mail.

Pe e-mail, la office@perlainvest.ro, cu numele și codul comenzii, eventual folosind modelul de la punctul 7.

3. Bilete folosite

La plasarea comenzii, clientul solicită ca biletele să poată fi folosite imediat, înainte de împlinirea termenului de 14 zile, și ia act că, după folosirea unui bilet, comanda nu mai poate fi anulată.

Un bilet se consideră folosit de la prima scanare la stație. Comanda din care a fost folosit cel puțin un bilet nu mai poate fi anulată.

După transmiterea cererii de anulare, biletele comenzii nu mai trebuie folosite. Dacă un bilet este scanat după transmiterea cererii, cererea nu mai poate fi aprobată.

4. Rambursarea

Se returnează integral suma plătită pentru comandă, pe cardul folosit la plată, în cel mult 14 zile de la primirea cererii, fără costuri pentru client. De regulă, suma apare în cont în câteva zile lucrătoare, în funcție de banca emitentă a cardului.

Biletele comenzii anulate nu mai pot fi folosite. Clientul primește pe e-mail confirmarea rambursării și factura de stornare.

5. Perioadele în care telegondola nu funcționează

Dacă telegondola este oprită pentru revizie sau mentenanță, din cauza condițiilor meteorologice sau a unei întreruperi a alimentării cu energie electrică, biletele rămân valabile până la data înscrisă pe ele.

În aceste situații, clientul poate solicita anularea comenzii oricând în perioada de valabilitate a biletelor, chiar dacă au trecut 14 zile de la cumpărare, cu condiția ca niciun bilet să nu fi fost folosit. Cererea se transmite din pagina Anulează comanda aici sau pe e-mail, la office@perlainvest.ro, iar rambursarea se face conform punctului 4.

6. Plăți încasate eronat și comenzi neplătite

Dacă aceeași comandă a fost plătită de două ori sau suma a fost încasată fără ca biletele să fie emise, suma încasată eronat se returnează integral, în cel mult 14 zile de la constatare. Asemenea situații se semnalează la office@perlainvest.ro.

Comenzile neplătite în 30 de minute de la plasare se anulează automat, fără încasarea vreunei sume.

7. Modelul de formular de retragere

Cererea poate fi transmisă și pe e-mail, folosind modelul de mai jos (Anexa nr. 1 partea B la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014). Folosirea modelului nu este obligatorie.

  • Către PERLA INVEST SRL, Str. Gării nr. 7, Piatra Neamț, jud. Neamț, e-mail office@perlainvest.ro
  • Prin prezenta vă informez cu privire la retragerea mea din contractul privind biletele din comanda: [codul comenzii]
  • Comandate la data: [data comenzii]
  • Numele consumatorului: [nume și prenume]
  • Adresa de e-mail folosită la comandă: [adresa de e-mail]
  • Data: [data cererii]